Patrick Mouratoglou, antrenorul francez al Simonei Halep, i-a scos din sărite pe fanii lui Novak Djokovic, în ziua finalei pe care sârbul o dispută la Roland Garros contra norvegianului Casper Ruud.
Patrick Mouratoglou a stârnit noi controverse, după ce a afirmat că Novak Djokovic va egala statutul Serenei Williams de cel mai bun tenismen din toate timpurile dacă se impune la Roland Garros 2023.
Novak Djokovic luptă duminică pentru câștigarea celui de-al 23 titlu de Grand Slam al carierei, ceea ce ar fi un nou record absolut în istoria tenisului masculin! Dar Patrick Mouratoglou a ținut să le reamintească fanilor sportului alb că Serena Williams, fosta sa elevă, a ajuns prima la borna 23 în circuitul WTA.
„Novak o poate egala azi pe Serena – cea mai bună jucătoare de tenis din istorie!”, a scris Mouratoglou pe contul lui de Twiter. Actualul antrenor al Simonei Halep a antrenat-o timp de zece ani pe Serena Williams, ajutând-o să câștige zece dintre cele 23 de trofee majore ale carierei.
Novak can tie Serena as the greatest tennis player of all times today. — Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) June 11, 2023
Novak can tie Serena as the greatest tennis player of all times today.
— Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) June 11, 2023
Afirmația lui Patrick nu le-a picat bine fanilor lui Novak, care susțin că nivelul tenisului masculin este mult mai ridicat decât cel din circuitul feminin: „Patrick, chiar nu putem compara cel mai bun din cinci seturi cu cea mai bună din trei seturi. E pur și simplu greșit și lipsit de respect pentru bărbații care muncesc cinci ore”, a spus unul dintre zecile de utilizatori de Twitter care l-au contrazis vehement pe Mouratoglou.
Au existat și fani care l-au ironizat pe Patrick Mouratoglou, spunând că Serena Williams nici măcar nu deține recordul de trofee de Grand Slam în tenisul feminin. Australianca Margaret Court a cucerit 24 de titluri majore de simplu, un record al tuturor timpurilor, însă o bună parte din ele au fost obținute înainte de Era Open.
Nici Ion Țiriac nu o consideră pe Serena Williams ca fiind cea mai bună jucătoare a tuturor timpurilor! „Dar este ea cea mai mare? De o australiancă, Court Smith Margaret, ați auzit cumva?”, a spus Țiriac recent.
Astfel, Țiriac consideră că Margaret Court este cea mai mare jucătoare de tenis din istorie! Dar australianca a câștigat 13 dintre cele 24 de titluri de Grand Slam în epoca boemă a tenisului, înainte de Era Open, începută în anul 1969!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER